141. Simptomul de bază caracteristic pentru paragripă:
Tusea lătrătoare cu glas răguşit
Diareea
Hepato/splenoinegalie
Conjunctivită
Artralgii
142. Clinic infecţia paragripală se caracterizează prin:
Voce răguşită
Vomă
Tusea uscată, lătrătoare
Febră
143. Semnele obiective caracteristice pentru paragripă sunt următoarele, cu excepţia:
Hepato-splenomegalie
Limfadenită
Rinoree din I zi
Cheratoconjunctivită
144. Complicaţiile ce pot surveni în urma infecţiei paragripale:
Pneumonie
Crup
Acutizarea bolilor cronice
Nefrită
Hemoragii gastrointestinale
145. Morfologic crupul se manifestă prin:
Edem a laringelui
Perforaţia laringelui
Acumularea secreţiilor în lumenul laringian
Spasm reflector a muşchilor laringelui
Necroza laringelui
146. Diagnosticul în paragripă se bazează pe următoarele semne clinice:
Sindromul cataral din 1 zi
Febră 38-39°C
Diaree
147. La infecţiile respiratorii acute se referă:
Tifosul exantematic
Ornitoza
Adenoviroza
Febra galbenă
Legioneloza
148. Agentul patogen al infecţiei rinovirale face parte din genul.
Metamyxovirus
Adenovirus
Enterovirus
Rotavirus
Rinovirus
149. În cadrul infecţiei rinovirale, virusul se conţine în:
Secretul gastric
Secretul vaginal
Secretul nazal
Secretul biliar
Secretul intestinal
150. Mecanismul de transmitere a infecţiei rinovirale:
Fecalo-oral
Aerogen
Transmisiv
Prin contact
Vertical
151. Manifestările clinice ale infecţiei rinovirale:
Manifestări catarale din prima zi
Temperatură mai mică de 38'C
Temperatura mai mare de 38 C
Semne de intoxicaţie nepronunţată
Tuse lătrătoare
152. In infecţia rinovirală mucoasa nazală se caracterizează prin:
Tumefiere
Rinoree abundentă
Hiperemie
Depuneri fibrinoase
Hemoragie abundentă
153. Clinica infecţiei rinovirale include:
Rinoree purulentă
Temperatură subfebrilă
Voce bitonaiă
Rinoree seroasă
154. La infecţii respiratorii virale acute se referă:
Borelioza
Gripa
Rinoviroza
155. În difteria faringiană tipică inflamaţia are un caracter:
Eritematos
Fibrinos
Necrotic
Purulent
Crupos
156. Terapia specifică a difteriei se face cu:
Antibiotice
Imunoglobulină
Ser antidifteric
Hormoni
Plasmă
157. Cel mai important (decisiv) semn care permite diferenţierea rapidă a difteriei toxice şi oreionului (parotidita bilaterală pronunţată) este:
Edemul cervical
Febra
Masticaţia dureroasă
Angina fibrinoasă
Leucocitoza
158. Membranele false (difterice) sunt:
Dure, consistente
Se plasează „-“ ţesut
Se detaşează uşor
Au culoare alb-gălbuie
După detaşare nu apar din nou
159. Care dintre următoarele acţiuni va preveni decesul în difterie?
Seroterapia
Imunoprofilaxia
Antibioterapia
Corticoterapia
Terapia de detoxicare
160. În difteria faringiană toxică, spre deosebire de mononucleoza infecţioasă, este prezentă:
Hepatomegalia
Hepatosplenomegalia