1. Indicaţi particularităţile punţilor dentare pe implante în zonele laterale ale arcadelor dentare:
a. au un relief ocluzal bine exprimat
b. au un relief ocluzal slab exprimat
c. relieful ocluzal este plat
d. partea ocluzală a corpului de punte nu trebuie să depăşească suprafaţa premolarului
e. partea ocluzală după dimensiuni corespunde dinţilor absenţi
2. Actualmente, pentru a dianostica o edentaţie parţială secundară, cea mai utilizabilă clasificare este după:
a. Körber;
b. Kennedy;
c. Köller;
d. Schröder;
e. Oxman.
3. Aprecierea preimplantară a densităţii osului cu o precizie mai mare poate fi deter-minată prin metode de examinare:
a. percuţie;
b. palpare;
c. miografie;
d. radiografie;
e. ecografie;
4. Atrofia osoasă a maxilarelor poate fi:
a. naturală;
b. artificială;
c. patologică;
d. centripetă;
e. centrifugă.
5. Atrofia osoasă naturală a maxilarelor:
a. se manifestă prin micşorarea înălţimii lor în mediu cu 0,1-0,2mm pe an;
b. se manifestă prin micşorarea înălţimii lor în mediu cu până la 0,4mm pe an;
c. este cauzată de procesele de îmbătrânire a organismului;
d. este cauzată de factori endogeni;
e. este cauzată de factori exogeni.
6. Atrofia patologică a maxilarelor:
7. Ca formă nozologică, edentaţia prezintă:
a. lipsa unei unităţi dento-parodontale;
b. leziuni coronare parţiale ale dinţilor;
c. leziuni coronare totale ale dinţilor;
d. lipsa tuturor unităţilor dento-parodontale de pe o arcadă;
e. lipsa tuturor unităţilor dento-parodontale de pe ambele arcade.
8. Ca forme clinice ale edentaţiilor primare cauzate aparent putem deosebi:
a. incluzia dintelui;
b. intruzia dintelui;
c. extruzia dintelui;
d. anclavarea dintelui;
e. dinte supranumerar.
9. Caninii temporari pot aparţine:
a. dentiţiei primare;
b. dentiţiei secundare;
c. dentaţiei temporare;
d. dentaţiei mixte;
e. dentaţiei permanente.
10. Caracteristic pentru edentaţiile primare este:
a. apar în perioada posteruptivă;
b. apar în perioada preeruptivă;
c. apar ca complicaţie a cariei dentare;
d. pot avea etiologie ereditară;
e. pot avea etiologie congenitală.
11. Caracteristic pentru edentaţiile secundare este:
d. poate avea caracter ededitar sau congenital;
e. apar ca complicaţie a parodontopatiilor.
12. Cauzele majorării înălţimii spaţiului protetic potenţial pot fi:
a. vârsta edentaţiei;
b. obturaţii debordante ale dinţilor limitrofi breşei;
c. tipul de ocluzie deschisă;
d. egresiuni ale dinţilor antagonişti breşei;
e. extruzia dinţilor antagonişti breşei.
13. Cauzele micşorării înălţimii spaţiului protetic potenţial pot fi:
a. versii ale dinţilor antagonişti breşei;
b. abraziunea dinţilor antagonişti breşei;
c. tipul de ocluzie adâncă;
d. distrucţii coronare ale dinţilor antagonişti breşei;
e. migrări ale dinţilor limitrofi breşei. C.
14. Clasic, după complicitatea determinării relaţiilor intermaxilare pot fi prezente ur-mătoarele situaţii clinice:
a. ocluzie de necesitate;
b. ocluzie stabilă;
c. ocluzie instabilă;
d. ocluzie de obişnuinţă;
e. lipsa ocluziei.
15. Clasic, pentru ocluzia instabilă este caracteristic:
a. prezenţa edentaţiei totale bimaxilare;
b. prezenţa edentaţiei totale unimaxilare;
c. prezenţa a minim trei grupe de dinţi antagonişti care creează un triunghi cu baza orientată spre posterior;
d. prezenţa a maxim două grupe de antagonişti;
e. prezenţa dinţilor pe ambele maxilare, dar fără contacte ocluzale.
16. Clinic, edentaţia parţială clasa I Kennedy poate fi manifestată prin prezenţa breşei:
a. de un dinte;
b. de doi dinţi şi mai mulţi;
c. delimitată de dinţi restanţi numai distal;
d. delimitată de dinţi restanţi numai mezial;
e. delimitată de dinţi restanţi atât mezial cât şi distal.
17. Contactul ocluzal prematur se consideră situaţia când:
a. un parodonţiu indemn este suprasolicitat funcţional;
b. un parodonţiu afectat este încărcat funcţional în limetele normei dar provoacă dis-trucţia elementelor de menţinere a dintelui;
c. forţele ocluzale depăşesc forţele de rezervă ale parodonţiului afectat;
d. un contact ocluzal opreşte închiderea gurii în PIM, RC sau lateralitate;
e. un obstacol ocluzal împiedică realizarea unui ghidaj funcţional.
18. Contactul ocluzal prematur se consideră situaţia când:
19. Densitatea osului disponibil în zona edentată este un factor determinant care poate influenţa:
a. alegerea protocolului chirurgical (într-un sau doi timpi);
b. perioada de cicatrizare osoasă;
c. practicarea solidarizării a implanturilor cu dinţii naturali;
d. alegerea parametrilor implantului;
e. alegerea numărului de implanturi.
20. Densitatea osului disponibil în zona edentată este un factor determinant:
a. al planului de tratament;
b. alegerii tipului şi parametrilor implantului;
c. abordării chirurgicale;
d. perioadei de vindecare a osului;
e. termenelor de încărcare funcţională iniţială a osului.
21. Dentaţia permanentă este constituită din:
a. 12 dinţi;
b. 20 de dinţi;
c. 24 de dinţi;
d. 28 de dinţi;
e. 32 de dinţi.
22. Dentiţia primară este constituită din:
23. Deosebim dentaţii:
a. permanente;
b. mixte;
c. primare;
d. temporare;
e. secundare.
24. Deosebim dentiţii:
25. Deosebim traumă ocluzală:
a. directă;
b. primară;
c. secundară;
d. terţiară;
e. combinată.
26. Determinați în care cazuri este indicată proteza totală cu căptuşeală din material elastic:
a. atrofia pronunţată a apofizelor alveolare
b. prezenţa formelor atipice a apofizelor alveolare
c. prezenţa apofizelor alveolare cu versante paralele
d. prezenţa fibromucoasei atrofiate accentuat pe toată suprafaţa cîmpului protetic
e. prezenţa fibromucoasei cu un grad de rezilenţă medie
27. Din metodele radiologice, densitatea osului disponibil cu o precizie mai mare poate fi determinată prin:
a. OPG;
b. retroalveolară;
c. sectorială;
d. CBCT;
e. scintigrafie.
28. Distanţa de la muchia creste alveolare până la corticala de vecinătate opusă pentru care se preconizează inserarea implantului se consideră ca:
a. înălţimea osului disponibil;
b. lăţimea osului disponibil;
c. lungimea osului disponibil;
d. angulaţia osului disponibil;
e. raportul coroană/implant.
29. Distanţa dintre corticalele vestibulară şi orală a crestei alveolare pentru care se pre-conizează inserarea implantului se consideră ca:
30. Distanţa, în sens mezio-distal, dintre dinţii limitrofi breşei sau implanturile vecine se consideră ca: